Imaginea României a fost făcută țăndări, în mod stupid. Un oribil colind antisemit a fost difuzat, de la Cluj, de TVR3. Cei care au interpretat ”colinda” care îi îndemna pe creștini să îi ardă pe evrei sunt membrii ansamblului Dor Transilvan.Deja, comunitatea internațională a condamnat colindul antisemit. Colindul a fost organizat de Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale, aflat în subordinea Consiliului Județean Cluj. Însă președintele Consiliului, Horea Uioreanu, aruncă vina pe… primarul Emil Boc și pe Regia Autonomă de Transport Urban Călători, în subordinea cărora se află ansamblul Dor Transilvan.
România, prin vocea ministrului de Externe, Titus Corlățean, și-a cerut scuze pentru acest incident, iar Titus Corlățean și-a exprimat speranța că CNA și organismele care au ca obiectiv combaterea discriminării își vor face datoria în acest caz. Potrivit legislației românești, promovarea antisemitismului este infracțiune.