
În parcarea din Cluj unde va concerta trupa Iron Maiden în 15 august se lucrează de zor, însă nu pentru a se monta scena, ci pentru a se ţine în frâu un deal care se prăbuşeşte peste parcarea mall-ului unde va avea loc aşteptatul eveniment.Specialiştii în geologie spun că ploile din ultima vreme s-au infiltrat până la o pânză de nisip din terenul respectiv şi astfel dealul a luat-o la vale spre Polus Center, complex comercial ridicat de omul de afaceri Arpad Paszkany, cel care îi aduce pe Iron Maiden la Cluj.
Zidul de sprijin al complexului s-a surpat, iar parcarea „s-a umflat” la propriu din cauza alunecărilor de teren. „În prezent o firmă de specialitate efectuează foraje pe o suprafaţă de aproximativ cinci hectare, la o adâncime de până la 15 metri, pentru a determina compoziţia şi stabilitatea solului”, precizează reprezentanţii Polus.
Trupa Iron Maiden va sosi la Cluj-Napoca, pe 15 august, în cadrul turneului The Final Frontier.