Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat că va fi nevoit să facă o plângere penală pe numele premierului Emil Boc. Declarația lui Victor Ponta a fost făcută la Cluj, după ce șeful Guvernului a anunțat că își va asuma răspunderea pe proiectul unei legi care ar urma să plafoneze salariile profesorilor, după ce, în mai multe județe, sindicatele profesorilor au obținut, prin intermediul unor hotătâri judecătorești, salarii mărite cu 50 la sută.Premierul Emil Boc a declarat că statul nu își permite să plătească aceste salarii. Însă Victor Ponta a declarat că, dacă Guvernul nu va plăti salariile majorate, premierul se va face vinovat de infracțiunea de nerespectare a unei hotărâri judecătorești. Victor Ponta a mai spus că ridicolul situației îi depășește gravitatea și că Emil Boc este cel mai lipsit de răspundere premier din istoria României. Liderul PSD este de profesie procuror, iar premierul Emil Boc, președintele PDL, este de profesie avocat.
Related posts
-
ONG-urile clujene se implică în ecologizarea pădurilor din Cluj
Mai multe organizații neguvernamentale au anunțat acțiuni de ecologizare a pădurilor din jurul Clujului. Așa ar... -
Analiză: Cum ar putea genera industria turismului 10 la sută din PIB-ul României
Agenții economici din industria HoReCa cer autorităților să ofere acestui sector mai multă stabilitate fiscală și... -
Biserica Greco-Catolică din România, mai vizibilă la nivel global: PF Claudiu Lucian Pop, numit la Vatican
Papa Leon al XIV-lea l-a numit membru al Dicasterului pentru Bisericile Orientale pe Preafericitul Claudiu-Lucian Pop,...
