Opt agenți de la Poliția Rutieră sunt anchetați de Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Locuințele celor opt polițiști sunt percheziționate, iar ei urmează să fie duși la audieri, la sediul DNA Cluj.Cei opt polițiști sunt acuzați că ar fi primit mită de la șoferi aflați în trafic și care ar fi fost prinși că circulau cu viteză mai mare decât cea legală. Ulterior, polițiștii acuzați ar fi șters înregistrările aparatelor de radar, potrivit NewsIn. Cazul ar fi fost documentat de ofițeri sub acoperire, care ar fi oferită mită polițiștilor corupți.
UPDATE
Anchetatorii au percheziționat și birourile celor opt polițiști.
UPDATE 2:
Surse judiciare spun că doi dintre agenții care lucrează în cadrul Biroului Drumuri Naționale ar fi primit mandate de reținere pentru 24 de ore.