Pe lista scurtă a candidaților pentru postul de prefect al Clujului se află cinci nume. Potrivit protocolului local USL, acest post urmează să fie repartizat unul reprezentant al PSD, în condițiile în care liberalii au primit dreptul de a-și desemna candidații la Primăria Cluj-Napoca și la Consiliul Județean Cluj.Potrivit vicepreședintelului PSD, Aurelia Cristea, toți cei cinci candidați ai PSD pentru postul de prefect aparțin unor persoane care au studiile necesare și care, totodată, au o mare experiență în administrația publică.
Pe lista candidaților se află consilierul județean Valentin Cuibus. În prezent, el ste și director al Palatului Copiilor din Cluj. El a mai fost prefect și subprefect, precum și șef al Inspectoratului Școlar al Județului Cluj.
Cel de-al doilea nume îi aparține unui alt consilier județean, Mihaela Rozor. Ea a mai fost subprefect și, de asemenea, a fost director al Regiei Autonome a Domeniului Public din Cluj.
Un al treilea nume menționat este cel al unui alt fost subprefect, Dănuț Canta. El conduce mai multe companii din domeniul construcțiilor. Dănuț Canta a mai fost trezorier al PSD Cluj.
Cel de-al patrulea nume îi aparține președintelui organizației municipale, Mircea Jorj. El a mai fost subprefect al Clujului în anul 2009. De asemenea, Mircea Jorj a mai fost secretar al Consiliul Local Cluj-Napoca, dar și a făcut parte din corpul de control al Ministerului Turismului.
Cel de-al cincilea nume este cel al profesorului Ioan Mihai Vușcan. Acesta este consilier local și cadru didactic al Universității Tehnice Cluj-Napoca.