Privatizarea CFR Marfă se va finaliza până la jumătatea lunii iunie 2013, va fi realizată cu un investitor strategic şi va avea o garanţie de participare de 10 milioane euro, a declarat vicepremierul Daniel Chiţoiu, marţi, prezent la dezbaterea din Plenul reunit al Parlamentului privind Legea Bugetului de stat, potrivit Agerpres.”Nu au fost controverse în privinţa privatizării CFR Marfă, în CSAT. S-a aprobat strategia de privatizare a CFR Marfă. Este vorba despre o privatizare cu un investitor strategic, cu o garanţie de participare de 10 milioane euro, să nu mai avem participanţi de calibrul celor de la Oltchim. Va fi o privatizare cu plic închis, cu investitor strategic. Există un calendar agreat cu instituţiile financiare internaţionale ca până la jumătatea lunii iunie să desemnăm câştigătorul”, a afirmat Daniel Chiţoiu.
Related posts
-
Acțiuni de combatere a poleiului pe drumurile de munte din județul Cluj
În cursul zilei de vineri, 30 ianuarie 2026, la nivelul județului Cluj, nu există drumuri județene... -
Cum încearcă clujenii să țină sub control facturile la utilități
Clujenii caută soluții pentru a ține facturile sub control. Cei care locuiesc la case au investit... -
Inteligența Artificială aduce noi provocări în domeniul securității cibernetice
Dezvoltarea Inteligenței Artificială ridică noi întrebări legate de securitatea cibernetică. Practic, apar noi vulnerabilități, care pot...
