Chirii mai ieftine cu 25%

Prețurile la chirii au scăzut, în medie, anul trecut cu aproximativ 25%, iar în unele cazuri au ajuns și la minus 40%. Studenții, tinerii căsătoriți sau angajații care au primit locuințe de servici au început deja renegocierea tarifelor cu proprietarii de apartamente sau caută noi chirii.Cea mai mare scăderea a tarifului lunar pentru închirierea unui apartament s-a înregistrat în cartierul Mănăștur, 40%, unde interesul pentru chirii a scăzut considerabil în 2009. Pe când în zonele centrale, Zorilor sau Mărăști, scăderea chiriilor este ceva mai mică, aproximativ 25%. Anul trecut s-au înregistrat mai puține închirieri de apartamente decât în anul precedent, ca urmare a incertitudinii financiare cauzate de criza economică, susțin reprezentanți de la agenții imobiliare.

Cu toate acestea, numărul de spații închiriate nu va scădea foarte mult, deoarece “închirierea de apartamente a fost una dintre pieţele care şi-au păstrat dinamismul şi în 2009, dar în condiţiile unui an de criză, astfel că valoarea preţurilor la închirieri a scăzut cu aproximativ 25%. Este o piaţă care la Cluj va avea mereu clienţii dedicaţi: studenţi, tineri căsătoriţi, tineri profesionişti. Un alt segment de clienţi fideli ai acestei pieţe rămâne cel al companiilor care încă mai oferă locuinţe de protocol angajaţilor lor”, susține Alina Berghian, retail and office manager Grup de Lux, citat de ziuadecj.ro

Chiriașii au început deja să renegocieze contractele cu actualii proprietari deoarece mulți consideră că este mai confortabil să rămână în același loc. Alții se orientează spre oferte mai bune și sunt dispuși să facă mici eforturi în vederea reducerii chiriei, cum ar fi mutarea într-un apartament mai mic, dar considerabil mai ieftin.

Related posts

Leave a Comment