Publicaţia satiricǎ Charlie Hebdo îşi ia revanşa asupra terorismului şi iese din nou pe piaţǎ cu un numǎr plin de vervǎ şi de umor, în care sunt omagiaţi în primul rînd cei patru caricaturişti ucişi pe 7 ianuarie. Un astfel de succes planetar este fǎrǎ precedent pentru o revistǎ de umor. Dupǎ ce iniţial a fost anunţat un tiraj de 3 milioane de exemplare acum agenţiile de presǎ anunţǎ cǎ vor mai fi tipǎrite 2 milioane de exemplare din acest numǎr special, relatează RFI România.Între timp organizaţia Al Qaida din Yemen a anunţat cǎ se aflǎ la originea acestui masacru care a fǎcut în total zece victime în redacţia revistei Charlie Hebdo. Iar noul numǎr al revistei a trezit, cum era de aşteptat, noi reacţii alergice în lumea arabo-musulmanǎ. Iranul considerǎ ca fiind o insultǎ adusǎ islamului faptul cǎ pe prima paginǎ a revistei este desenat Profetul Mahomed. Principala autoritate a islamului sunit din Egipt cere însǎ musulmanilor sǎ „ignore” publicaţia, calificatǎ drept „frivolǎ” şi plinǎ de „urǎ”. Mai sunt şi alte reacţii similare în lumea arabo-musulmanǎ, ceea ce nu opreşte popularitea revistei care a devenit un simbol planetar al libertǎţii de expresie şi al umorului ca limbaj critic.
Related posts
-
Când își reia activitatea Primăria Cluj-Napoca în 2026
Luni, 12 ianuarie 2026 se vor deschide ghişeele de relații cu publicul pentru încasarea impozitelor/taxelor locale, ratelor,... -
SportinCluj: Victorie dramatică a U-BT Cluj împotriva Slask Wroclaw
Campioana României la baschet masculin, U-BT Cluj, a obținut o victorie dramatică pe teren propriu împotriva... -
Brandul Nobila Casa mizează pe expansiune internațională în 2026
Unul dintre cele mai cunoscute branduri din România vizează o dezvoltare la nivel internațional în 2026....
