
În pofida dimensiunilor agabaritice a corpului său, care – la pima vedere – te duce cu gândul la sloganul lui Băsescu de pe vremea când era ministru al transporturilor potrivit căruia “Aici sunt banii dumneavoastră” şi implicit la traiul cel bun, senatorul Cătălin Voicu este un om sărac lipit pământului.Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul Senatului, omul trăieşte doar din indemnizaţia de senator. După câte se pare, aceasta este insuficientă pentru un trai decent, întrucât senatorul Voicu nu are nici măcar o casă, fiind nevoit să locuiască împreună cu părinţii săi în imobilul acestora. Nu are conturi bancare şi nici datorii sau împrumuturi. Norocul său s-a concretizat doar într-un teren moştenit de soţia lui în judeţul Giurgiu şi în două maşini.
Însă nevoile şi sărăcia sunt un “stimulent” care te determină să-ţi pui mintea la treabă. Astfel, potrivit stenogramelor DNA publicate de HotNews, senatorul Cătălin Voicu ar avea cunoştinţă despre averile altora şi despre felul în care şi le-au dosit. În acest caz, se poate presupune că, deţinând astfel de informaţii precum şi o anumită poziţie socială, ar fi dijmuit acele averi – dată fiind sărăcia în care se zbate – intervenind în poliţie şi în justiţie în favoarea unor aomeni de afaceri.
De altfel, acesta este şi motivul pentru care procurorii DNA cer arestarea lui, susţinând că senatorul ar fi primit câteva sute de mii de euro pentru “interveniţiile” sale la forurile amintite.
În fine, trebuie pornit de la prezumţia de nevinovăţie. Senatorul nu poate fi catalogat drept vinovat, până când justiţia nu se va pronunţa. Totuşi, înclin să-i acord circumstanţe atenuante, dat fiind faptul că este – potrivit declaraţiei sale de avere – un biet senator sărac, iar sărăcia te împinge, de multe ori, la acţiuni necugetate.