Primele amintiri legate de Apahida, le păstrez din vremea copilăriei şi sunt, oarecum, de natură “feroviară”. Pe relaţia Cluj-Dej, Apahida era prima gară în care trenul făcea popas 10 minute.Revăd şi azi, pe ecranul minţii, imaginile culese din goana trenului. După Someşeni, aşteptam, cu sufletul la gură, să ajungem la Dezmir, să-mi încânt ochii cu minunatele şi, în acelaşi timp, înfricoşătoarele locomotive cu aburi stocate în parcul rece al haltei. La câteva minute distanţă, se afla Apahida. Se ivea întâi un canton care purta numele localităţii. Urma apoi rampa de încărcare, la capătul căreia începea gara propriu-zisă, care ne imobiliza 10 minute ce îmi păreau infinite. Trenul pornea greori, legănându-se peste macaze şi ţăcănind ritmic la joante. Lăsa în dreapta magistrala trei, după care îşi accelera alergarea către Jucu. Îmi amintesc de munţii de sfeclă aflaţi pe rampă, spre a porni către fabricile de zahăr. Nu i-am uitat nici azi, când, din goana maşinii am privit rampa, goală de vreo 20 de ani. Pe ruta Cluj-Dej, am circulat mulţi ani, înainte de ‘89, şi cu maşina. Îmi amintesc de Apahida doar din pricina şoselei marcate cu o linie continuuă de la gară şi până la intersecţia cu drumul Cojocnei. În mijlocul intersecţiei se înălţa turnul de control al miliţiei. Dacă ghinionul îţi scotea în cale vreo căruţă, trebuia să mergi în pasul ei până după turn, întrucât o depăşire se solda cu amendă şi cu ridicarea permisului. Şi nu puţini au fost conducătorii auto care, exasperaţi să meargă în ritmul căruţelor, au căzut pradă vaşnicilor miliţieni din Apahida.
Dar toate acestea au fost de mult… Am trecut recent prin Apahida. Primul lucru ce m-a frapat, a fost lipsa locomotivelor din parcul rece de la Dezmir, precum şi rampa de încărcare goală şi abandonată, lângă o gară aproape pustie. Turnul de control nu mai există. Am lăsat în dreapta drumul Cojocnei şi am apucat-o spre centrul Apahidei, urmând şoseaua către Jucu. Un cartier de blocuri te întâmpină imediat. După el urmează o mică piaţă cu deschidere la drum, flancată de edificiile culturale ale localităţii. În centrul ei, se înalţă un monument dedicat eroilor staului. La mică distanţă, întâlneşti sediul administraţiei locale, iar apoi biserica ortodoxă, cu două turnuri. După câteva sute de metri, drumul coteşte la stânga şi trece Someşul Mic, peste podul care a dat numele satului, pierzându-se în centura de ocolire a Clujului, pe direcţia Jucu.
