CFR, victorie la Dinamo

CFR Cluj a câştigat un meci important mai ales pentru moral, 2-1 pe terenul echipei Dinamo BucureştiCFR a avut o cu totul altă atitudine în „Ştefan cel Mare” faţă de partida cu Oţelul Galaţi, din etapa trecută, iar acest lucru s-a remarcat şi pe tabela de marcaj. Chiar dacă dinamoviştii au deschis scorul după un penalty provocat de Gabi Mureşan, Paul Batin a egalat cu destul de noroc la jumătatea primei reprize, după care acelaşi Batin a ratat o ocazie mare de a-şi duce echipa în avantaj. Până la urmă, la vestiare s-a intrat la egalitate, iar în a doua repriză Dinamo a forţat golul victoriei, în timp ce CFR a preferat mai mult să acţioneze pe contraatac. Bucureştenii nu au avut ocazii prea clare la poarta lui Mihai Mincă, iar clujenii au avut prin Sergiu Buş din nou o şansă mare de a marca golul doi. Până la urmă, rezerva Ioan Hora a reuşit să înscrie, în minutul 77, după o fază frumos construită de CFR, un gol care a fost decisiv în stabilirea învingătoarei, iar alb-vişiniii au revenit din nou peste „U” Cluj în clasament, probabil singurul obiectiv rămas în acest sezon, cel puţin pentru fani.

Related posts

Leave a Comment