Campioana României a avut ghinion la tragerea la sorţi pentru şaisprezecimile Europa League şi va trebui să treacă de marele Inter Milano.CFR Cluj nu a fost deloc norocoasă la tragerea la sorţi de la Nyon, ce a contat pentru aflarea adversarului din şaisprezecimile de finală ale Europa League. Feroviarilor le-a ieşit în cale fosta campioană a Italiei şi a Europei, Internazionale Milano, astfel că elevii lui Paulo Sergio vor trebui să-i elimine pe italieni, la finalul unei duble manşe, pentru a ajunge în optimile de finală. Meciul tur va avea loc în 14 februarie, pe stadionul „Giuseppe Meazza”, iar returul în Gruia, o săptămână mai târziu. Dacă vor realiza surpriza, clujenii se vor duela pentru un loc în sferturi cu învingătoarea meciului dintre Tottenham Hotspur şi Olympique Lyon.