Campioana României a scos doar un punct din partida cu Ceahlăul, 2-2 şi este la al treilea meci fără victorie din noul sezon.CFR Cluj nu a putut să câştige nici la Piatra Neamţ, în etapa a doua a Ligii I, iar elevii lui Ioan Andone au două puncte după tot atâtea etape. Deşi au deschis scorul prin Kapetanos, clujenii au fost egalaţi de Ceahlăul până la pauză şi conduşi mai apoi, în repriza secundă. Maftei a marcat pentru 2-2 cu 13 minute rămase până la final, însă ardelenii nu au mai găsit drumul spre gol. Un 2-2 care nu îi ajută deloc pe feroviari, dar care trebuie să uite acest semieşec până miercuri, atunci când vor întâlni pe Slovan Liberec, în turul III preliminar al Ligii Campionilor.
Related posts
-
OVO by Cirque du Soleil: o incursiune unică în lumea fascinantă a insectelor
OVO by Cirque du Soleil te invită într-un univers spectaculos, unde insectele prind viață într-un ecosistem... -
AROBS anunță numirea lui Ștefan-Alexandru Frangulea în funcția de director financiar
AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie antreprenorială de tehnologie listată la Bursa de... -
Directorul general al Autorității Rutiere Române, arestat la Cluj
Magistrații de la Tribunalul Cluj au dispus în această seară arestarea preventivă a directorului general al...
