Campioana României a scos un egal pe terenul celor de la Steaua Bucureşti, după un meci pe care putea şi să-l câştige, dar şi să-l piardăCu Alin Minteuan pe bancă, CFR Cluj s-a prezentat ca mielul la tăiere pe terenul Stelei, după înfrângerea ruşinoasă de la Basel. Caracterele CFR-iştilor s-au văzut, însă, mai mult ca oricând în Ghencea, iar Culio a deschis scorul după primele 10 minute. Cu greu reuşeşti să te aperi pe terenul Stelei fără să nu primeşti gol, iar ardelenii au trăit, din nou, pe propria-i piele acest lucru. Clujenii s-au baricadat în apărare după golul înscris, iar Steaua a egalat din penalty, prin Bogdan Stancu. A doua repriză avea să debuteze cu un nou gol înscris de roş-albaştrii, prin acelaşi Stancu, cel care a fost personajul principal în alte două ocazii, când a ratat incredibil desprinderea. Cum ocaziile se răzbună, Peralta a egalat pentru CFR, iar în scenă avea să intre mai apoi şi ratangiul de profesie al clujenilor, Lacina Traore, care şi-a exasperat din nou colegii. Scor final 2-2, echitabil după numărul ocaziilor, dar un rezultat care nu mulţumeşte nici o echipă.