
CFR Cluj a intrat cu gânduri mari pe Arena Naţională la meciul cu Steaua Bucureşti, însă a practicat un joc de echipă mult prea mică pentru pretenţiile sale. Roş-albaştrii au controlat autoritar meciul şi doar imprecizia de la finalizare a făcut ca bucureştenii să nu marcheze timp de aproape 75 de minute. Inevitabilul s-a întâmplat, totuşi, iar Raul Rusescu a pedepsit o echipă a CFR-ului care a dat senzaţia că se mulţumeşte cu puţin pentru că nu poate mai mult. Steaua s-a impus mai clar decât o arată scorul, 1-0, o superioritate a gazdelor recunoscută şi de tehnicianul clujenilor, Ioan Andone, care se gândeşte tot mai puţin la apărarea titlului de campioană. CFR este la 12 puncte în spatele primului loc, iar titlul începe să pară tot mai departe de Gruia.