Cardinalul Lucian Mureșan îi cere premierului Victor Ponta să ia măsuri pentru oprirea discriminării greco-catolicilor

Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, arhiepiscopul major, cardinalul Lucian Mureșan, i-a trimis o scrisoare deschisă premierul Victor Ponta. Prin intermediul acestui document, cardinalul Lucian Mureșan îi solicită șefului Guvernului să ia măsurile necesare pentru încetarea discriminarea la care este supusă Biserica Greco-Catolică.Demersul cardinalului român are loc în contextul în care liderii USL Satu Mare au blocat punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive, irevocabile și executorii, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la retrocedarea mănăstirii greco-catolice din Bixad. Retrocedarea a fost împiedicată prin opoziția violentă a călugărilor ortodocși, sprijiniți de liderii USL Satu Mare.

Mai mult, președintele PNL al Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, și vicepreședintele PSD al Consiliului, Mircea Govor, au dat în judecată Biserica Greco-Catolică, cu scopul de a tergiversa retrocedarea mănăstirii. Ei pretind că mănăstirea, construită în anul 1700 de către călugărul greco-catolic Isaia, ar fi proprietatea Consiliului Județean, înființat în anul 1992!

Iată scrisoarea integrală a Preafericitului Lucian Mureșan, cardinal și arhiepiscop major al Bisericii Greco-Catolice.

* * *
Nr. 979/13
Domniei Sale,
Domnului Victor Ponta
Prim-Ministru al Romaniei
Blaj, 13 noiembrie 2013

Stimate Domnule Prim-Ministru,

Retrocedarea Mănăstirii Greco-Catolice din Bixad trebuia să aibă loc pe data de 7 noiembrie însă, din cauza acțiunii coordonate a mai multor instituții aflate în subordinea Dumneavoastră, punerea în executare a hotărârii judecătorești nu a putut fi dusă la bun sfârșit.
Astfel, pe data de 1 noiembrie, la Prefectura Satu Mare s-a organizat o întâlnire între reprezentanții mai multor instituții unde s-a discutat cazul Mănăstirii Bixad, iar acești oficiali au hotărât, peste decizia definitivă și irevocabilă a justiției, că hotărârea judecătorească de retrocedare efectivă a Mănăstirii către partea greco-catolică se va pune în aplicare numai “parțial”.

Domnul Mircea Govor, președintele PSD Satu Mare și vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, a fost citat în presă spunând cu această ocazie despre retrocedarea Mănăstirii Greco-Catolice din Bixad următoarele: “Este un abuz! Patrimoniul revendicat de greco-catolici și retrocedat în baza unei sentințe judecătorești, este al Consiliului Județean. Am cerut în această dimineață suspendarea executării silite și vom cere să fim parte în proces. Noi nu am fost chemați niciodată în instanță, deși suntem proprietarii de drept”.

Ulterior, în urma celor discutate și hotărâte la Prefectură, Consiliul Județean Satu Mare a dat în judecată Episcopia Greco-Catolică de Maramureș, solicitând sistarea executării, cu toate că în cauză nu era vorba despre nici o proprietate care ar fi a Consiliului Județean și trebuia retrocedată.

Mănăstirea din Bixad a fost greco-catolică de la început, iar în 1948 a fost confiscată de comuniști și trecută în posesia Statului. Imobilele care trebuiau executate nu sunt în proprietatea Statului, ci a Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, care de ani de zile nu poate intra în posesia lor. Aceste imobile sunt ajutate să se degradeze pe zi ce trece cu scopul clar de a șterge urmele că Mănăstirea de la Bixad a fost greco-catolică.

Pe 7 noiembrie, ziua când trebuia sa se pună în executare hotărârea judecătorească de retrocedare a Mănăstirii Greco-Catolice din Bixad, reprezentanții Bisericii Ortodoxe s-au organizat pentru a se opune și opri punerea ei în aplicare.

Pe toată durata încercării de punere în executare a acestei hotărâri, călugării greco-catolici prezenți acolo pentru a intra în mănăstire au fost scuipați, huiduiți, agresați, insultați și amenințați cu moartea doar pentru vina că au mers să își ia înapoi bunul confiscat de comuniști.

Grupul organizat de reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe care s-au opus executării au strigat în repetate rânduri: “Afară, catolicii din țară”.

Modul în care instituţiile din subordinea Dumneavoastră au facilitat și gestionat situația de la Bixad arată că în România nu se respectă dreptul de proprietate, libertatea religioasă și hotărârile judecătorești atunci când vine vorba despre greco-catolici.

Această atitudine discriminatorie a Guvernului este îngrijorătoare pentru statul de drept și buna conviețuire dintre credincioșii diferitelor confesiuni, cu atât mai mult cu cât inclusiv Domnul Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte – instituție aflată în subordinea Dumneavoastră directă – a afirmat într-un interviu că retrocedarea proprietăților greco-catolice nu se poate face ”prevalându-te doar de dreptul de proprietate”.

Rolul principal al Guvernului este să aplice legea în mod egal pentru toată lumea, lucru care la Bixad nu s-a întâmplat.

Atitudinea părtinitoare a persoanelor din subordinea Dumneavoastră a creat la Bixad o situație care putea degenera într-un conflict interconfesional în care oameni nevinovați să cadă victime.

Respectuos Vă solicit să exprimați public poziția Guvernului față de implicarea instituțiilor din subordinea Dumneavoastră în oprirea executării unei hotărâri judecătorești și să condamnați public, în numele Guvernului, actele de agresiune și incitare la ură interconfesională împotriva reprezentanților Bisericii Greco-Catolice prezenți joi la Bixad.
† Lucian Cardinal MUREȘAN
Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unită cu Roma,
Greco-Catolică”

Related posts

Leave a Comment