Unul dintre cele mai interesante campionate sportive va avea loc la începutul lunii septembrie, în zona Pădurii Făget. Este vorba de cea de-a patra ediție a competiției ”Clujul pedalează”.Competiția este organizată de asociația ”Clujul pedalează”, care promovează ciclismul. Competiția va avea trei secțiuni: una dedicată copiilor, alta adulților și o a treia secțiune, specială. Pentru cei care se vor înscrie on-line, până în data de 3 septembrie, taxa de participare va fi de 10 lei. Pentru persoanele care se vor înscrie în data concursului, adică în data de 4 septembrie, taxa va fi de 25 de lei. Banii vor fi folosiți pentru acordarea de premii și diplome participanților.
Related posts
-
România are șansa de a deveni unul dintre marii jucători europeni din domeniul centrelor de date
România are șansa să devină una dintre cele mai importante destinații pentru investiții în domeniul centrelor... -
Acțiuni de combatere a poleiului pe drumurile de munte din județul Cluj
În cursul zilei de vineri, 30 ianuarie 2026, la nivelul județului Cluj, nu există drumuri județene... -
Cum încearcă clujenii să țină sub control facturile la utilități
Clujenii caută soluții pentru a ține facturile sub control. Cei care locuiesc la case au investit...
