Buda cere demisia lui Ponta din cauza declaraţiilor legate de Roşia Montană

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, îi cere demisia de onoare premierului Victor Ponta. El spune că şeful Guvernului ar trebui să renunţe la conducerea Executivului, din cauza declaraţiilor contradictorii legate de proiectul minier de la Roşia Montană.„Nu poţi să votezi un proiect de lege în Guvern, iar apoi să spui că, în calitate de deputat vei susţine respingerea lui. Acest lucru a fost făcut de domnul Ponta în privinţa proiectului de la Roşia Montană”, a spus Daniel Buda.

El a declarat că PDL susţine ideea demarării proiectului minier, pentru că România are nevoie de locuri de muncă. În schimb, preşedintele PDL Cluj a cerut garanţii de mediu, legate de prevenirea unor accidente ecologice.

Related posts

Leave a Comment