Băsescu, după şedinţa CSAT: S-a creat în mod eronat impresia că statul român nu este în stare să acţioneze în situaţie de urgenţă

„Nu aş fi dorit să vorbesc la stadiul acesta despre accidentul din Apuseni, dar solicitarea premierului de a organiza un CSAT m-a obligat să îl organizez. Vreau să fac o singură declaraţie cu privire la capacitatea statului de a acţiona în situaţii de urgenţă. Voi reveni în zilele următoare cu detalii. După accidentul din Apuseni s-a creat în mod eronat impresia că statul român nu este în stare să acţioneze în situaţie de urgenţă”, a declarat Traian Băsescu duminică, la fnalul ședinței CSAT.Preşedintele a menţionat că a coordonat instituţiile statului de mai multe ori în situaţii de urgenţă, de fiecare dată cu succes. El a dat exemplu salvarea jurnaliştilor români, răpiţi în Irak.

„Acţiunea din Apuseni nu a fost coordonată în conformitate cu reglementările în vigoare. De aceea a fost un eşec, aşa cum a numit-o şi prim-ministrul”, a precizat preşedintele.

„A fost o hărmălaie. Din acest motiv acei oameni nu au putut fi ajutaţi. Şi responsabilitatea Ministerului Transporturilor, a Ministerului de Interne nu poate fi dată la o parte. Am coordonat intervenţii mai grele, nu a existat niciun rateu, dar aceste instituţii trebuie coordonate, trebuie să ştii ce ceri şi ce aştepţi de la fiecare”, a spus Băsescu.

Băsescu a explicat că, în conformitate cu reglementările, STS nu trebuia să facă localizarea exactă a locului accidentului.

„În aceste zile s-a instalat ideea că STS trebuia să facă localizarea exactă a locului accidentului. Este o minciună. STS nu are nici echipamente şi nici dreptul legal să facă mai mult decât a făcut. Prin reglementări, STS preia, prin linia de apelul de urgenţă, informaţiile de la operatorii de telefonie. STS are capacitatea să spună exact punctul de la care s-a făcut apelul când se face după un telefon fix. Când se face după un telefon mobil, STS primeşte indicativul celulei de la operator. STS nu are niciun mijloc tehnic de identificare a telefoanelor mobile”, a adăugat Traian Băsescu, potrivit www.romanialibera.ro.

Related posts

Leave a Comment