
Asemănarea izbitoare dintre cei doi nu i-a adus clujeanului vreun avantaj, dar, spre mulțumirea sa, nici nu i-a creat neplăceri. Unii, când îl văd trecând pe lângă ei, remarcă faptul că seamănă cu președintele României.
Vecinii s-au obișnuit atât de mult cu asemănarea dintre Alexandru Vlad Taloș și șeful statului, încât acest fapt a intrat în cotidian. Chiar și soția acestuia s-a obișnuit cu asta. Iar acum i se pare ceva firesc.
Ca și lui Traian Băsescu, lui Alexandru Vlad Taloș îi plac vasele și vapoarele. Ca și președintelui României, clujeanului îi plac călătoriile pe mări și oceane.
Despre politică, are aceeași atitudine ca mai toți românii. Dezamăgire, poate și lehamite. Când vine vorba de politicianul Traian Băsescu, spune că “e bun în ceea ce face”, dar că nu e cel mai bun.
Acum, sosia de la Cluj a președintelui României așteaptă să se pensioneze și, dacă va avea bani, să călătorească, așa cum odinioară promitea Traian Băsescu, pe mările și oceanele lumii.