Britanicii nu ne vor în ţara lor. Cum pune presiune un ziar pe guvernul lui Cameron pentru menţinerea restricţiilor pentru români

Premierul David Cameron va veni în aceatsă săptămână cu noi propuneri pentru a descuraja imigranţii, pentru ca accesul la ajutoarele sociale să fie mai greu de obţinut pentru nou-veniţi. Politicienii care susţin prelungirea restricţiilor împotriva României şi Bulgariei au salutat intenţia, dar pun în continuare presiune pe cabinetul britanic pentru înăsprirea măsurilor.

Cotidianul britanic Daily Express susţine deschis iniţiativa parlamentarilor care cer guvernului menţinerea restricţiilor pe piaţa muncii împotriva românilor şi după 1 ianuarie. Astfel, peste 150.000 de persoane au semnat petiţia lansată de acest ziar, care îi cere premierului Cameron să prelungească restricţiile. Potrivit jurnaliştilor de la Daily Express, petiţia va fi trimisă Downing Street în această săptămână, înainte ca premierul să vină cu noi propuneri pentru a descuraja imigranţii.
Politicienii care susţin noi măsuri împotriva României şi Bulgariei au salutat această intenţie, dar consideră că nu este suficient. Printre cei mai înverşunaţi parlamentari care se opun eliminării restricţiilor se numără conservatorul Peter Bone. Acesta se teme că Marea Britanie va fi invadată de români şi de bulgari. „Este foarte corect să faci accesul la benficii mai dificil pentru noii imigranţi pentru că unul dintre motivele pentru care oamenii traversează Europa de Vest pentru a ajunge aici este că beneficiile noastre sunt mai generoase decât ale altor ţări. Totuşi, acest lucru nu atacă problema fundamentală, care este că atunci când vom deschide uşa României şi Bulgariei, vor veni mii şi mii”, a explicat Bone. Acesta vine şi cu o soluţie concretă şi se obligă să prezinte Guvernului un proiect cu măsurile care ar trebui luate, în viziunea lui. „Trebuie să îi oprim să vină, în primul rând, pentru că numărul lor va fi aşa de mare, încât eforturile noastre de reducere a imigraţiei vor fi spulberate. Cel mai simplu este să menţinem restricţiile pentru alţi cinci ani şi să nu ne facem griji despre ce spune Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte cele 150.000 de persoane care au semnat petiţia voastră este un număr extraordinar şi arată încă o dată că Daily Express vorbeşte pentru poporul britanic. Încă mai este timp. Eu prezint proiectul de lege vineri. Guvernul îl poate lăsa să treacă prin nedepunerea niciune obiecţii”, a mai afirmat Bone.
Principalul său aliat este tot un parlamentar conservator, Nigel Mills. Acesta cere amendarea proiectului guvernamental privind imigraţia, care merge în Parlament, prin solicitarea menţinerii controalelor pentru români şi bulgari pentru alţi cinci ani. Cei doi au anunţat că au de partea lor peste 30 de colegi parlamentari. Mai mult, Mills le-a cerut cititorilor Daily Express să exercite în continuare presiuni asupra politicienilor pentru ca aceştia să îi susţină propunerea.

Related posts

Leave a Comment