Branko Cuic: „Suntem pregătiţi pentru ELBA”

Jucătorul sârb de la echipa de baschet masculin „U” Mobitelco Cluj, Branko Cuic, vrea cu orice preţ o victorie, mâine, împotriva vicecampioanei en-titre, ELBA Timişoara.„U” Mobitelco va încheia, mâine, parcursul din acest an în campionat cu un meci împotriva unei vechi rivale. ELBA Timişoara, echipa care i-a bătut anul trecut pe clujeni de două ori în două meciuri, vine în Sala Sporturilor „Horia Demian” cu gândul de a obţine un al treilea succes consecutiv. Ardelenii, însă, nu vor să scape prilejul de a rămâne în lupta pentru primul loc în clasament şi promit că vor aborda cu toată seriozitatea acest meci, pentru a obţine o victorie foarte importantă în economia clasamentului. „Timişorenii joacă în aceeaşi formulă cam de mult timp, sunt omogeni, însă, şi noi avem armele noastre şi promit, în numele colegilor, că vom da tot ce avem mai bun din noi pentru a ne impune. Respectăm Timişoara, dar ei trebuie să ştie că vor juca la noi în sală, împotriva publicului nostru şi le va fi foarte greu să câştige. ELBA are jucători periculoşi, însă, nu vom lua măsuri individuale, pentru că la multe meciuri se întâmplă să fim atenţi strict la un jucător, iar apoi apar alţii care evoluează foarte bine. Trebuie să ne gândim la noi mai întâi, apoi la adversari”, a prefaţat jucătorul de la „U”, Branko Cuic, întâlnirea de mâine, ora 17:30.

Related posts

Leave a Comment