Boc crede în Elena Udrea: ”Își va demonstra nevinovăția”

Emil Boc îi ia apărarea Elenei Udrea și își exprimă convingerea că aceasta va reuși să-și demonstreze nevinovăția. Primarul Clujului a recunoscut că s-a întâlnit de curând cu Udrea, dar neagă că ar fi discutat despre ”Dosarul Microsoft”.”Elena Udrea este un om puternic și își va dovedi nevinovăția”. Aceasta e ideea de bază din discursul lui Emil Boc, care își reafirmă susținerea pentru acesta, chiar și după arestarea ei.

”Deciziile instanțelor nu le comentez. Oricine beneficiază de prezumția de nevinovăție. Doamna Udrea este un om puternic și sunt convins că își va demonstra în fața autorităților statului nevinovăția”, a declarat primarul Clujului.

Acesta a recunoscut că s-a întâlnit la Cluj cu fostul ministru, în urmă cu două săptămâni, dar a spus că ”a fost o vizită de curtoazie”. Boc susține că, în realitate, a discutat cu Udrea despre piața investițiilor din Cluj, fără să atingă subiectul Microsoft.

”Atât de secretă a fost această întâlnire, încât s-a desfășurat într-un loc ultrapublic, la primărie, într-un program absolut normal, la 14.15-14.30”, a punctat edilul Clujului, după care a detaliat: ”Doamna ministru, în ziua respectivă, m-a sunat din Aeroportul București. Mi-a spus că are o problemă la Farmec și am invitat-o la o cafea, la primărie. A fost o chestiune de curtoazie, m-a întrebat despre Farmec, despre piața investițiilor de la Cluj, se grăbea să ajungă acolo, pentru ora 15.00, că avea programată întâlnirea cu conducerea firmei”, a adăugat Boc.

Declarațiile lui Boc au fost făcute chiar azi, în fața presei și vin după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri seara, arestarea preventivă pentru 30 de zile a Elenei Udrea în dosarul Microsoft. Numele edilului apare în referatul de arestare a fostului ministru.

Related posts

Leave a Comment