
Abrogarea textului privind averea dobândită licit suprimă garanţia dreptului de proprietate privată, potrivit deciziei de vineri a Curţii Constituţionale.Premierul Emil Boc speră să se găsească o soluţie pentru revizuirea actualei Constituţii. Asta după ce ieri judecătorii Curţii Constituţionale au respins cinci dintre articolele Constituţiei propuse de Traian Băsescu. Primul articol declarat neconstituţional este cel care elimină prezumţia de dobândire pe cale legală a averii.
Abrogarea textului privind averea dobândită licit suprimă garanţia dreptului de proprietate privată, potrivit deciziei de vineri a Curţii Constituţionale.
„S-a pierdut o bătălie, dar sper că nu şi războiul. Când mă refer la asta, mă gândesc ca în Parlament să se poată găsi o formulă ţinând cont de ce a spus Curtea în decizie, decizie care este obligatorie, dar pentru a nu lăsa prezumţia aceasta absolută pentru că ea pune în imposibilitate autorităţile statului să poată confisca averi dobândite ilegal”, a spus Emil Boc.
Premierul a afirmat că, în ceea ce priveşte imunitatea parlamentară, CC a arătat că nu se poate restrânge această imunitate, decizia fiind „discutabilă”.
„Este puţin discutabilă şi ciudată această decizie a CC. În anul 2003 s-a revizuit Constituţia şi s-a restrâns imunitatea parlamentară. S-a spus că parlamentarul poate fi trimis în judecată, dar nu poate fi reţinut şi percheziţionat fără acordul Camerei din care face parte. Deci s-a restrâns imunitatea parlamentară. Acum, vine CC şi spune că nu se poate restrânge imunitatea, dar în 2003 de ce s-a putut? Nu înţeleg dubla unitate de măsură, sper ca în dezbaterile din Parlament să găsim o formulă care să vină pe linia aşteptărilor oamenilor”, a spus Emil Boc.