După ce mai mulţi clujeni au semnat o petiţie online prin care cereau ca Adriana Bahmuţeanu să nu prezinte ediţia a XV-a a „Balului Operei”, organizatorii evenimentului au anunţat că amfitrionii balului din acest an vor fi Corina Chiriac şi editorialistul Ziua de Cluj, Rareş Bogdan.”Adriana Bahmuţeanu a fost pe lista propunerilor. Au fost mai multe variante şi dorim ca balul să placă. Sondajele de opinie au arătat că nu e persoana cea mai potrivită şi am trecut la o altă variantă. Am cunoscut-o personal pe Adriana Bahmuţeanu şi e o persoană foarte plăcută şi în niciun caz nu venea la Cluj ca să prezinte o emisiune de manele!”, a declarat Matei Miko, organizatorul evenimentului, citat de Ziua de Cluj.
Editorialistul Rareş Bogdan s-a declarat încântat de alegerea sa ca prezentator al balului şi pentru onoarea de a urca pe scenă alături de Corina Chiriac – un nume de referinţă în muzica românească.
A XV-a ediţie a Balului Operei are loc pe 19 februarie, cu începere de la ora 18.00, la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca.