Preşedinţia spaniolă vrea redresare economică, automobile electrice şi piaţa online unică

Reducerea dependenţei energetice, promovarea comerţului electronic între statele membre, dezvoltarea industriei automobilelor electrice pentru combaterea schimbărilor climatice şi îmbunătăţirea calităţii universităţilor sunt cele patru priorităţi ale preşedinţiei spaniole a UE, după cum a declarat premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero în cursul unei dezbateri în Parlamentul European. Liderii grupurilor politice au salutat obiectivul prioritar de ieşire din criza economică, dar nu au fost total de acord cu măsurile concrete propuse.

Read More

Traian Băsescu: Apropierea R.Moldova de UE, „‘proiectul de suflet” al României

Susţinerea Republicii Moldova în procesul de apropiere de Uniunea Europeană este „proiectul de suflet” al României, a declarat miercuri preşedintele Traian Băsescu, în cadrul întâlnirii anuale cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti. El a precizat că România se va „manifesta activ în interiorul UE pentru includerea Chişinăului în spaţiul unde, isoric, îi este locul”.

Read More

STRATFOR: În anul 2010 Rusia va lichida influenţa Occidentului şi a Turciei în spaţiul postsovietic

În anul 2010 Rusia va lichida o parte esenţială din ceea ce a rămas din influenţa pe care o are Occidentul şi Turcia în Ucraina, în Kazahstan, Belorusia, Armenia şi Azerbaidjan şi va depune substanţiale eforturi să reedifice din nou o uniune politică în cea mai mare parte a spaţiului postsovietic, se vorbeşte într-un raport elaborat de compania americană de cercetare analitică STRATFOR (Strategic Forecastig).

Read More