Mai mulţi parlamentari au fost repetenţi în timpul studenţiei, dar acum au ajuns mari lideri politici. Totuşi, spre deosebire de unii dintre colegii lor se pot lăuda că, în cele din urmă, au reuşit să termine o facultate, deoarce în Parlamentul României sunt mulţi demnitari care au rămas la nivelul studiilor liceale.
Read MoreAutor: Ioan.Ciorca
Volkswagen, maşina străină a poporului român
Din cinci maşini de fabricaţie străină care circulă în România, una este un Volkswagen, potrivit RTV.net.
Read MoreBirourile de la aeroport, mai profitabile ca hotelul
Societatea Bughero Exim a suspendat lucrările pentru unitatea turistică de peste drum de aerogară şi vrea să mute şantierul în vecinătate, unde ridică un imobil de birouri.
Read MoreCarte de colorat ŞOCANTĂ publicată de Poliţia Română
Mai multe desene cu copii care sunt închişi în centre de reeducare, care fură sau jefuiesc femei şi distrug bănci cu toporul au fost publicate de Poliţia Capitalei într-o carte de colorat cu caracter educativ din colecţia „Suntem NOI, Prevenirea”.
Read MoreFaimoasele taxiuri negre din Londra vor fi făcute de chinezi
Compania Manganese Bronze, producătorul timp de peste şase decenii al emblematicelor taxiuri negre care circulă în Londra, a fost cumpărată de grupul chinez Geely, care îşi adaugă astfel o nouă marcă europeană în portofoliu, după preluarea Volvo în urmă cu trei ani, potrivit Financial Times, citat de Mediafax.
Read MoreDispecerat comun pentru SMURD şi Ambulanţă în Cluj
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si Ambulanta au, începand de ieri, dispecerat comun. Primul rezultat: încă din primele 24 de ore de activitate, timpii de interventie s-au scurtat în medie cu mai mult de doua minute. Aceasta, deoarece prin acest dispecerat comun se elimina discutiile la distanta dintre medicii de la SMURD si Ambulanta.
Read MoreApahida a pierdut bătălia cu Floreştiul pentru Spitalul Regional de Urgenţă
Prima locaţie era mai potrivită pentru noul centru medical, apreciază edilul Grigore Fati. El dezvăluie că acum se fac aici alte planuri, pentru un centru pentru bătrâni.
Read MoreCine construieşte blocuri la Cluj în 2013
Trei proiecte cu 200 de apartamente au termene de predare planificate pentru acest an. Vor demara şi câteva proiecte de blocuri de mari dimensiuni.
Read MoreF1: McLaren a prezentat monopostul MP4-28 pentru sezonul 2013
Oficialii echipei McLaren-Mercedes au prezentat, joi, la McLaren Technology Center din Woking, monopostul MP4-28 cu care piloţii Jenson Button şi Sergio Perez vor concura în sezonul viitor al Campionatului Mondial de Formula 1, într-un an jubiliar pentru team-ul britanic, informează autosport.com, potrivit Mediafax.
Read MoreADIO TATA Motors! Indienii neagă zvonurile potrivit cărora ar investi 1 miliard de dolari la Jucu
Tata Motors nu va investi într-o fabrică de asamblare în România, spune purtătorul de cuvânt al companiei, dezminţind astfel zvonurile apărute în media locală şi internaţională care anunţau o investiţie de un miliard de dolari pentru a produce automobile în parcul industrial Tetarom 3 de la Jucu, Cluj, scrie inautonews.com.
Read More