Aproximativ 50.000 de persoane s-au adunat duminică în Piaţa Independenţei din centrul Kievului, unde manifestaţiile continuă de două luni, protestatarii cerând demisia Administraţiei Viktor Ianokovici, potrivit www.romanialibera.ro.
Read MoreAutor: Claudiu Padurean
Kiev: Activistul răpit şi torturat, pus în arest la domiciliu
Activistul opoziţiei ucrainene, răpit şi torturat timp de peste o săptămână, este suspectat de „organizarea unor tulburări în masă”. Ministerul ucrainean de Interne a anunţat, vineri, că Dmitro Bulatov va fi plasat în arest la domiciliu. Acesta a fost abandonat, joi, într-o pădure de la periferia Kievului, după ce a fost reţinut într-un loc necunoscut şi torturat timp de peste o săptămână. El este unul dintre cei mai vocali critici ai Puterii de la Kiev, contestată în stradă, de aproape 3 luni, de zeci de mii de oameni, potrivit www.rfi.ro.
Read MoreRugby: România a făcut un pas important spre Cupa Mondială, 24-0 cu Portugalia
Echipa de rugby a României a făcut un pas important spre calificarea la Cupa Mondială de anul viitor, din Anglia, învingând Portugalia, fără drept de apel, sâmbătă, pe Cluj Arena, cu scorul de 24-0 (16-0), într-un meci contând pentru Cupa Europeană a Naţiunilor, succes cu care rugbyştii români totalizează acum 23 de puncte din 6 partide disputate din actuala ediţie (5 victorii şi un egal), potrivit www.romanialibera.ro.
Read MoreCupa Davis: Ucraina conduce România cu 1-0. Lupta continuă cu Hănescu
România a început confruntarea cu Ucraina, în Cupa Davis, primul meci fiind încheiat cu victoria lui Serghei Stahovski asupra lui Adrian Ungur, scor 6-3, 6-1, 6-4. Întâlnirea contează pentru grupa I a zonei Europa-Africa, potrivit www.romanialibera.ro.
Read MoreDeputatul Adrian Gurzău s-a înscris în Mișcarea Populară
Deputatul clujean Adrian Gurzău a demisionat din PDL și s-a înscris în Mișcarea Populară. El participă azi la ședința conducerii centrale a noului partid, la Sighișoara.
Read MoreMedicii răniți în accidentul aviatic vor fi externați săptămâna viitoare. Cei trei moți salvatori au devenit cetățeni de onoare ai județului Cluj
Cei trei medici răniți în accidentul aviatic din Munții Apuseni, Cătălin Pivniceru, Sorin Ianceu și Valentin Calu, vor fi externați săptămâna viitoare. Copilotul Răzvan Petrescu, în schimb, mai are nevoie de intervenții chirurgicale. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Spitalului Județean de Urgență din Cluj, care au participat la ceremonia prin care cei trei moți care i-au salvat pe răniți au primit titlul de cetățeni de onoare ai județului Cluj.
Read MoreSerbările Zăpezii, organizate în Băișoara din 20 februarie
Stațiunea Muntele Băișorii va găzdui, timp de patru zile, la finalul lunii februarie, festivalul Serbările Zăpezii. Organizatorul principal al evenimentului este Palatul Copiilor din Cluj. Festivalul include competiții sportive, concerte, foc de tabără și foc de artificii. Iată programul festivalului:
Read MoreUdrea la RFI: Emil Boc are uşa deschisă la Mişcarea Populară, însă ne-ar putea susţine şi de la distanţă
Primarul Clujului, Emil Boc, s-ar putea regăsi „categoric” în Partidul Mişcarea Populară, spune într-un interviu la RFI deputatul Elena Udrea, care a demisionat joi din PDL. Ea precizează însă că legea interzice primarilor să plece din partidul cu care au câştigat alegerile, dar crede că Boc ar putea susţine PMP „de la distanţă, chiar rămânând în PDL”. Udrea mai spune că este „foarte posibil” să urmeze şi alte demisii din PDL.
Read MoreEndava a recrutat un specialist de top din domeniul asigurărilor, la Lloyd’s
Una dintre cele mai importante companii din domeniul IT, Endava, a recurs la o mutare spectaculoasă. Compania cu capital britanic, care a angajat sute de informaticieni clujeni, a angajat un specialist de top din domeniul asigurărilor, pentru a coordona divizia care produce soluții pentru această piață a asigurărilor și reasigurărilor.
Read MoreThe Christian Science Monitor: Civitas – Romania’s multitasking NGO
From job training for public officials and youths to helping farmers market their crops, nonprofit Civitas works in many directions to improve lives in Romania, according to The Christian Science Monitor.
Read More