Tinerii fac la Cluj educație politică

Asociația pentru Educație Politică a anunțat startul celei de-a doua ediții a Școlii de Vară pe tema Educației Politice, proiect ce va avea loc în Cluj-Napoca, cu sprijinul Universității „Babeș-Bolyai”, al Federației SHARE și al Consiliului Național al Elevilor. ”Anul acesta, proiectul Școala de Vară pe tema Educației Politice se desfășoară în perioada 28 iulie – 2 august și promite să ofere participanților, elevi de liceu cu vârste de peste 16 ani, o experiență unică în ceea ce privește dobândirea deprinderilor practice și a cunoștințelor necesare, familiarizându-i astfel pe aceștia cu un domeniu antrenant, sfera politică, în manieră apartinică”, spun organizatorii.

Read More

ClujulCultural.ro: O săptămână până la Măguri Outdoor Experience

Ediţia a doua Măguri Outdoor Experience (MOX) 2014, unul din cele mai îndrăzneţe festivaluri de muzică electronică din judeţul Cluj va avea loc pe platoul montan, la o înălţime de 1200 de metri, al comunei Măguri Răcătău, judeţul Cluj, în perioada 1-3 august 2014. Comuna se află situată la 40 de kilometri distanţă de Cluj-Napoca, scrie site-ul partener ClujulCultural.ro.

Read More

RFI: Vânzarea de arme către Rusia și ipocrizia Marii Britanii

Una dintre problemele cele mai importante care se pun în contextul crizei din Ucraina este cea a livrării de arme occidentale către Rusia, care la rândul său îi sprijină logistic pe rebelii din estul Ucrainei. Problema a creat tensiuni mari nu doar pe axa Uniunea Europeană – Statele Unite, dar și între statele europene și pe plan intern în aceste state. Londra, care a criticat Parisul că vinde arme Rusiei, a fost acuzată astăzi de propriul Parlament că face exact același lucru. Mai exact, că vinde arme în valoare de 132 de milioane de lire sterline Federației Ruse, potrivit RFI România.

Read More

Emil Boc boicotează congresul de fuziune PDL-PNL

Fostul președinte al PDL, Emil Boc, a declarat că nu va participa la Congresul de fuziune dintre PDL și PNL, deoarece s-a pronunțat de la bun început împotriva fuziunii prin absorbție dintre cele două partide. Primarul din Cluj a afirmat că o alianță a partidelor de dreapta este soluția pentru câștigarea alegerile prezidențiale și a declarat că va sprijini candidatul Dreptei la scrutinul de la toamnă.

Read More

Povestea fascinantă a banilor ardelenilor de acum 250 de ani, care încă mai circulă în țările arabe

Una dintre cele mai longevive monede din istorie, care circula în Transilvania acum 250 de ani, mai este încă în circulație printre negustorii din țările din zona Golfului Persic. Banii ardelenilor, care sunt păstrați încă de multe familii din Transilvania și din Bucovina sub formă de salbă, sunt extrem de apreciați în țările arabe. Unii dintre ei au fost bătuți de-a lungul secolelor chiar în Marele Principat al Transilvaniei.

Read More

Boc: Din păcate, Monica Macovei nu mai poate fi candidatul PDL

Europarlamentarul Monica Macovei nu mai poate candida din punct de vedere procedural pentru Președinția României, pentru că nu a participat la competiția internă pentru desemnarea candidatului PDL, spune fostul președinte al acestei formațiuni politice, primarul din Cluj, Emil Boc. El spune că fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, a fost validat de un Congres al PDL. Acest Congres a fost organizat după ce a câștigat scrutinul intern, în fața primarului din Arad, Gheorghe Falcă.

Read More

RFI: Franţa va livra Rusiei o navǎ de tip Mistral în ciuda criticilor formulate la Londra şi la Washington

In contextul înǎspririi sancţiunilor europene împotriva Rusiei, Franţei i se repoşeazǎ cǎ le vinde ruşilor tehnologie militarǎ sofisticatǎ. Este vorba de fapt de douǎ vase militare de tip Mistral, extrem de performante. Reproşurile vin în special dinspre Marea Britanie şi dinspre Londra. Preşedintele François Hollande a confirmat însǎ cǎ Franţa îşi va onora contractul semnat cu Rusia, potrivit RFI România.

Read More