Corurile reunite a Bisericii Betel, vor sustine un Concert de Paste, maine, 11 aprilie ora 18:00 la Cercul Militar (P-ta Avram Iancu nr. 1-3).
Read MoreAutor: alisa.suciu
Asociaţia Creştină de Ajutorare „HaNNaH”, oferă bucurie de sărbători.
Asociaţia HaNNaH, organizează şi în acest an proiectul caritabil „Ajutor într-o cutie”, începând din data de 23 martie 2012 până în 6 aprilie 2012. În cadrul acestei campanii, cei interesaţi vor putea face donaţii în alimente neperisabile, bonuri de masă sau bani, venind astfel în sprijinul numeroaselor familii cu venituri modeste din judeţul Cluj. Locaţiile pentru colectarea alimentelor sunt sediul HaNNaH şi Biserica Baptistă Betel, str. Răvaşului nr. 4-6.Alimentele adunate vor fi împărțite în cutii individualizate în funcție de nevoile fiecărei familii selectate în urma anchetei socio-demografice și distribuite în pragul sărbătorii pascale cu ajutorul voluntarilor de la Asociaţia HaaNNaH.
Read MoreAjutor intr-o cutie
Asociaţia HaNNaH organizează în acest an proiectul caritabil „Ajutor într-o cutie”, începând din data de 1 noiembrie 2011 până în 4 decembrie 2011. În cadrul acestei campanii, cei interesaţi vor putea face donaţii în alimente neperisabile, bonuri de masă sau bani, venind astfel în sprijinul numeroaselor familii cu venituri modeste din judeţul Cluj. Locaţiile pentru colectarea alimentelor sunt sediul HaNNaH şi Biserica Baptistă Betel, str. Răvaşului nr. 4-6.Din 4 decembrie 2011 va începe împachetarea alimentelor şi respectiv distribuirea lor, până în 17 decembrie 2011 când proiectul va lua sfârşit.
Read MoreRecital Vocal- Instrumental la Cluj
Pe data de 9 Aprilie 2011 de la ora 18:00, clujenii sunt invitaţi la un Recital Vocal- Instrumental, organizat în scop caritabil de Asociatia Creştină Hannah în parteneriat cu Habitat for Humanity Cluj, în cadrul proiectului “Ajutor într-o cutie”, care va avea loc la Muzeul Etnografic, de pe str. Memorandumului nr. 4 din Cluj- Napoca.
Read More