Austeritatea a prăbușit producția industrială a Clujului

Măsurile de austeritate luate de Guvern în iulie 2010 au dus la scăderea dramatică a producției industriale a Clujului în primele șapte luni ale lui 2011, din cauza prăbușirii consumului intern. Însă există și o veste bună: firmele din Cluj au început să își crească exporturile, astfel că, pentru prima dată în ultimii ani, balanța comercială a județului a fost una pozitivă.Producția industrială a județului Cluj a scăzut semnificativ în intervalul ianuarie – iulie 2011, comparativ cu același interval din anul 2010. Potrivit angajaților Direcției Județene de Statistică, scăderea însumează 10,6 la sută.
Luna cu cea mai dramatică scădere este iulie 2011. Comparativ cu luna iulie 2010, scăderea producției industriale a fost de o 33,4 la sută. Specialiștii în economie spun că această prăbușire a fost determinată de scăderea consumului intern, ca urmare a măsurilor de austeritate luate de Guvern inclusiv diminuarea salariilor bugetarilor cu 25 la sută și tăierea bugetelor de achiziții ale instituțiilor publice. Ei adaugă faptul că scăderea ar fi fost și mai dramatică, dacă producătorii industriali din județul Cluj nu s-ar fi reorientat către exporturi. Acestea au crescut cu 25,5 la sută, însă creșterea livrărilor pe piețele externe nu a putut compensa prăbușirea cererii interne. Cu toate acestea, balanța comercială a județului a ajuns să fie echilibrată. Valoarea exporturilor în primele șapte luni ale anului a fost cu 40.000 de euro mai mare decât cea a importurilor. Astfel, pentru prima dată în ultimii ani, Clujul a exportat mai mult decât a importat.

Related posts

Leave a Comment