
„Au apărut dureri musculare, migrene, diaree, iar la patru zile după aceea au apărut paresteziile. Adică se manifestă cu amorţeli, furnicături dureri foarte mari musculare”, povesteşte femeia.
Pacienta a mers la spital, unde a fost consultată. Medicii au trimis-o apoi acasă şi i-au recomandat „să bea paracetamol”, după cum susţine tânăra.
Starea femeii s-a agravat, însă, astfel că a revenit la spital, de această dată fiind internată la secţia de Neurologie. În prezent, ea se află încă sub observaţie medicală şi urmează un tratament de specialitate.
În judeţul Arad, mai mult de 13.000 de persoane au fost vaccinate cu Cantgrip. Şase dintre acestea au avut reacţii adverse, iar trei au fost internate.
În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat 35 de noi cazuri de gripă AH1N1, potrivit celui mai recent bilanţ al Ministerului Sănătăţii. Mai mult, trei persoane cu afecţiuni cronice au decedat.
Numărul total de cazuri confirmate până în prezent este de 6.908, dintre care 114 decese. Cele mai multe cazuri confirmate, şi anume 15, au fost înregistrate, în ultimele 24 ore, în judeţul Iaşi.