O explozie a avut loc, luni dimineaţă, într-o sală de curs a Facultăţii de Telecomunicaţii de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, în timpul examenului de licenţă, după ce un bărbat a intrat în sediu cu un dispozitiv exploziv, pe care le-a detonat, fără a exista victime, transmite Mediafax.Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Anca Vâjâiac, a declarat că un bărbat a intrat într-o sală de curs de la Facultatea de Telecomunicaţii, unde avea loc examenul de licenţă, având la el un rucsac în care se afla un dispozitiv exploziv improvizat, transmite Mediafax.
Bărbatul a început să îi ameninţe pe cei din sala de curs, după care a detonat materialul exploziv.
În urma exploziei nu a fost rănită nicio persoană.
Doi dintre studenţii aflaţi în sală au reuşit să îl imobilizeze pe bărbat şi au sunat la 112, iar la scurt timp bărbatul a fost reţinut şi dus la Poliţie, unde este audiat la ora transmiterii acestei ştiri.
Potrivit sursei citate, în prezent se fac verificări pentru a se stabili identitatea bărbatului şi despre ce tip de exploziv este vorba.
Facultatea de Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” unde a avut loc incidentul funcţionează în clădirea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, corpul de clădire respectiv fiind evacuat, la faţa locului aflându-se poliţişti şi pirotehnişti.
Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, a declarat, luni, cu privire la explozia care a avut loc la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, că incidentul a avut loc în prezenţa decanului Ioan Bogdan.
”Incidentul s-a soldat prin detonarea explozibilului, (tânărul, n.red.) ameninţând că vrea să stea de vorbă cu poliţia. După detonare, studenţii l-au imobilizat”, a mai spus Costoiu.
Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior a precizat, de asemenea, că la ora transmiterii acestei ştiri se fac verificări întrucât ”personajul a ameninţat că mai are astfel de bagaje şi în corpul a (al universităţii, n.red.), care este comun cu Universitatea Al. Ioan Cuza”.
Costoiu a mai declarat că tânărul care a ameninţat că va detona bomba a putut pătrunde în universitate întrucât ”arăta ca un student”.
”El a susţinut că are ceva de reglat cu poliţia. Acum se află în interogatoriu”, a mai declarat Costoiu.