
Campania are loc în perioada 30 aprilie – 31 iulie. În acest timp, fiecare client Cora are ocazia să doneze la casă pentru a sprijini proiectele Habitat for Humanity Cluj. Astfel, ei susțin construcția de locuințe simple, decente și accesibile pentru familii cu venituri mici care locuiesc în condiții improprii.
Fondurile strânse în cadrul campaniei vor fi direcționate spre construcția a două din cele 15 locuințe pe care Habitat for Humanity Cluj le construiește anul acesta în Jucu. Locuințele se adresează familiilor aflate în nevoie urgentă de locuire, de la doi la cinci membri, care nu ar avea altfel posibilitatea de a avea o locuință decentă. Cele 15 locuințe vor respecta principiul Habitat for Humanity Cluj de a fi simple, decente și accesibile și vor fi construite cu ajutorul voluntarilor locali și internaționali de peste tot din lume.