Municipalitatea clujeană intenţionează să se asocieze cu investitorii care vor construi un aquapark în apropierea Clujului. Cele două părţi au demarat negocierile înaintea protocolului de asociere pentru infrastructură.
Primarul Emil Boc va propune Consiliului Local Cluj-Napoca investirea sumei de 350.000 de euro pentru viabilizarea unui teren de pe Băile Someșeni, pentru construirea unui Aquapark. Municipalitatea ar urma să se ocupe de asfaltarea drumului de acces până în zona respectivă, dar şi de modernizarea aleilor, iluminatul public şi spaţiul verde. În schimb, proprietarii zonei de agrement ar urma să ofere primăriei tichete de acces la Aquapark în valoare de 10.000 de euro, în primul an, respectiv 20.000 de euro în următoarea perioadă.
Lucrările ar urma să demareze anul viitor, iar investiţia se cifrează la 20 de milioane de euro. În spatele proiectului se află omul de afaceri Valentin Nica şi avocatul Gidro Stanca, viitorii proprietari ai parcului acvatic.
“Proprietarii sunt acum toţi la un loc, mă refer la cei care deţin terenul de la Băile Someşeni şi sunt interesaţi să intre în parteneriat cu Primăria pentru a realiza un Aquapark şi modernizarea Băilor Someşeni. Primăria se va implica în asfaltarea drumului până acolo, în modernizarea aleilor, iluminatul public şi spațiul verde. În schimbul acestei investiţii, chiar şi introducerea unei conducte de gaz până la teren, care poate ajunge până la 350.000 de euro, Primăria va primi tichete de intrare la Aquapark şi la Băile Someşeni, pe care să le acordăm diverselor categorii, studenţi, pensionari, în funcţie de programul pe care îl are Primăria”, a declarat edilul, care a specificat că proprietarii terenului au asigurată deja finanţarea pentru realizarea obiectivului.
Masterplanul prevede construcţia unui Aquapark şi băi termale şi estimează un număr de aproximativ 180.000 de vizitatori anual.