
Oficialii Uniunii Europene fac, din nou, presiuni asupra României să înceapă procesul de regionalizare. Cel mai probabil, acest proces va avea loc în anul 2014, când va fi pus pe rol și noul buget pe șapte ani al Uniunii Europene, a declarat primarul din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, care s-a întâlnit zilele trecute la Bruxelles cu o serie de oficiali europeni, cu atribuții în domeniul politicii regionale.Așa ar fi europarlamentarul polonez Danuta Hubner, fost comisar european pentru Justiție, ori europarlamentarul olandez Lambert van Nistelrooij. Sorin Apostu a discutat despre polii de dezvoltare din Uniunea Europeană, printre care se numără și Clujul. Primarul Clujului a declarat că, din anul 2014, Uniunea Europeană va finanța cu prioritate proiectele legate de transporturi și de domeniul IT.
Oficialii europeni i-au spus primarului din Cluj că actuala formulă administrativă din România nu este cea mai potrivită pentru atragerea fondurilor europene. Ei au afirmat că, într-un județ, nu pot fi dezvoltate toate tipurile de activități economice, pe când într-o regiune pot fi dezvoltate. De asemenea, oficialii europeni i-au recomandat să asocieze Cluj-Napoca și cu unități administrative mai puțin dezvoltate, pentru a beneficia pe termen cât mai lung de fondurile europene.