Angajaţii Primăriei Baia Mare fac chetă pentru primarul arestat

Angajaţii Primăriei Baia Mare continuă demersurile de a-l ajuta pe Cristian Anghel. Reprezentanţii administraţiei publice locale vor să ajute financiar familia primarului Anghel.Primarul municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi la plata a aproximativ 400.000 de euro.
„În următoarele zile se va deschide un cont, în care vom încerca să donăm fiecare cât putem pentru a participa la strângerea unei sume consistente, deoarece nu trebuie să uităm că primarul Cristian Anghel a fost obligat la plata unei sume de aproape 400.000 de euro. Vă daţi seama că toată munca de o viaţă a acestei familii nu ajunge pentru a acoperi această sumă. În câteva clipe Cristian Anghel a pierdut tot ce a câştigat muncind o viaţă, la fel şi familia domniei sale şi nu mi se pare un lucru deloc drept”, a declarat viceprimarul Mircea Dolha, scrie citynews.ro.
Manifestarea de susţinere a edilului băimărean ajuns după gratii va începe duminică, la ora 12.00, pe platoul din faţa clădirii Palatului de Justiţie şi va fi urmată de un marş al tăcerii pe traseul bulevardul Republicii – Bucureşti – Piaţa Revoluţiei – strada Gheorghe Şincai – platoul din faţa Prefecturii Maramureş.

Related posts

Leave a Comment