Andronescu la Cluj: Învăţământul românesc s-a polarizat

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat la Cluj, în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, că va lua măsuri pentru a reduce polarizarea învăţământului din România. Aceste măsuri includ utilizarea noilor tehnologii ale informaţiei, care vor putea fi folosite de toţi elevii din România, după ce ultimele 2.400 de şcoli din ţară vor fi conectate la Internet. Modelul a fost deja brevetat în cazul elevilor care au fost nevoiţi să susţină cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat. De asemenea, Ecaterina Andronescu doreşte şi motivarea profesorilor.Demersurile ministrului Educaţiei vin după ce, în vara aceasta, a constatat că, din cei 56.000 de elevi care au obţinut note mai mici de cinci la testele naţionale de la finalul clasei a VIII-a, 37.000 provin din mediul rural. Ministrul Educaţiei spune că nimeni nu poate să îi ceară performanţe unui elev care este nevoit să parcurgă în fiecare zi câte cinci kilometri pe jos, de acasă la şcoală, şi înapoi.

De asemenea, Ecaterina Andronescu a observat diferenţe mari între licee. Astfel, în timp ce în cazul liceelor teoretice, promovabilitatea la examenul de bacalaureat este situată între 85 şi 100 la sută, în cazul celor cu profil tehnologic, promovabilitatea este în medie de 25 la sută şi de maxim 30 la sută, în cazul celor mai bune astfel de unităţi şcolare.

Related posts

Leave a Comment