Andre Liebich sfătuiește România să își schimbe relațiile cu Rusia

Unul dintre cei mai cunoscuți profesori universitari din Geneva, Andre Liebich, sfătuiește România să își schimbe relațiile cu Rusia. El crede că îmbunătățirea acestor relații ar aduce profit românilor.”Rusia are foarte multe de oferit. Este o țară imensă și bogată în materii prime, care și-a dezvoltat și un substanțial fond de rezervă. Cred că România are tot interesul să fie deschisă față de investițiile rusești, chiar dacă aceste investiții străine nu sunt niciodată neutre, ci atrag și implicații politice. Dar cred că România are dreptul să își echilibreze investițiile cu cele venite de peste Atlantic, din Europa de Vest. Cred că România are un rol de jucat între aceste două lumi. Nu cred că ideea ca ea să fie în avangarda NATO, ca un dragon contra Rusiei servește interesului României. Pot să spun că sunt sceptic în privința proiectului instalării scutului antirachetă, chiar a unor baze permanente ale NATO în România. Nu cred că acest lucru servește interesului românesc, ci celui al Washingtonului, însă nici măcar acest lucru nu este cert pentru mine”, a spus profesorul elvețian. Andre Liebich a devenit de puțină vreme doctor honoris causa al Universității Babeș-Bolyai.

Related posts

Leave a Comment