Aluaș: “Trebuie să încetăm să jucăm dublu în faţa Europei Occidentale. Generaţiile viitoare de români trebuie să stea cu capul sus în faţa lumii”

De Reka Papp

Emil Aluaş, clujean, fost director, cadru universitar în România şi SUA, cu studii la Bayreuth (Germania) şi Budapesta, este fondatorul Uniunii Ardelenilor şi Bănăţenilor. Fost profesor al mai multor universităţi din SUA; Minneapolis, MN, Lincoln-Nebraka, Bloomington, IN, este preşedinte-fondator al Fundaţiei PRO WEST, structură care se implică în propagarea în Europa şi în lume a Clujului, a Ardealului şi Banatului, acordă burse studenţilor şi elevilor eminenţi cu rezultate de excepţie. Până acum, a fost membru PDL și a trecut la PSD, de puțină vreme.Reporter: Cum vi se pare reacția autorităților române la criza din Ucraina?
Emil Aluaş: Traversăm un moment dificil. Ar fi trebuit să fim un actor principal, alături de Polonia, în rezolvarea problemei Ucrainei. Chiar dacă nu facem parte din Grupul de la Visegrád, România, cu cei aproape 1 500 de kilometri de frontieră comună cu Ucraina, ar fi trebuit să fie prima pe lista celor implicaţi în rezolvarea paşnică a conflictului intern din ţara vecină. Am fi avut posibilitatea să obţinem un imens credit în faţa Republicii Moldova. Pericolul încă există ca această țară mare să se rupă în două. Chiar dacă preşedintele Traian Băsescu se află la Berlin, prim-ministru Poloniei, Donald Tusk, se află la Munchen având ca principal subiect pe agenda vizitei, Ucraina. Amintesc că Ungaria are deja un comitet de criză privind posibilitatea unor refugiaţi din Ucraina. Nu este târziu nici pentru noi. Trebuie să ne mişcăm repede şi cu mult tact. Să nu uităm că avem peste 11 milioane de greco-catolici în Ucraina Sub-Carpatică. Sunt fraţii noştri în valori şi credinţă.

R. Pentru că vorbim de partea estică a Europei, există un scandal privind mesajele informative ale lui Edward Snowden, fost angajat al NSA (Agenţia Naţională de Securitate) şi firma DELL Computers, actualmente fugit din SUA şi găzduit de Moscova. Ce părere aveţi de acest american fugit şi găzduit în de tabăra adversă ?

E. A. Stricăciunile lui Edward Snowden aduse NSA şi SUA sunt imense. Este vorba de o cantitate de un milion şi jumătate de mesaje deţinute de acest fost lucrător al NSA. Forţa unei superputeri ca SUA stă în puterea ei economică, puterea sistemului care asigură democraţia şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor ei, dar şi în loialitatea cetăţenilor faţă de ţară. Sunt absolut convins că fapta lui Edward Snowden nu a fost o întâmplare. Puţin probabil ca un tânăr de 29 de ani, ca Edward Snowden, să fie angajat la NSA şi firma DELL Computer, aşa, pur şi simplu, din întâmplare. Totul a fost planificat. Edward Snowden trebuie să răspundă în faţa legilor SUA pentru fapta lui.

R. Ce ne puteţi spune despre alegerile europarlamentare ?

E. A. Am mai făcut public pozitia mea. Aş fi dorit să fiu inclus pe lista pentru europarlamentare. Din păcate sunt considerat prea nou în PSD. Este vechea noastră meteahnă că nu este important cât eşti de capabil, ci vechimea în partid. Asta este… Am un respect deosebit faţă de şefii PSD de la Cluj, Ioan Rus şi Vasile Dâncu, care mi-au vorbit deschis şi fără ocolişuri. Mi s-a subliniat faptul că PSD este format din oameni, iar oamenii sunt de mai multe feluri. Locul meu în partid va fi acela de a creşte veniturile şi pensiile generaţiei mele. Pe agenda mea sunt de asemenea încă trei sectoare pentru care voi lupta în cadrul PSD, învăţământul, sănătatea, agricultura.

Related posts

Leave a Comment