
Banii alocaţi AJOFM se termină în septembrie, iar agenţia ar mai avea nevoie de 100 de miliarde de lei vechi.Valul de disponibilizări care urmează să lovească în următoarea perioadă instituţiile de stat din Cluj va duce la necesitatea unei suplimentari a bugetul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Pentru 2010, agenţia a avut la dispoziţie 900 de miliarde de lei vechi, bani care vor ajunge, potrivit reprezentantilor instituţiei, până în luna septembrie.
Pentru a putea plăti drepturile celor peste 12.000 de şomeri indemnizaţi până la finalul anului, instituţia cere de la Guvern aproximativ 100 de miliarde de lei vechi. În acest moment se înregistrează, la nivelul judeţului Cluj, 20.000 de şomeri, iar rata şomajului a ajuns la 5,8%.