Apropierea primului tur al alegerilor prezidenţiale agită spiritele tot mai mult la Cluj. Partidele politice au ajuns să se încaiere pe tema afişelor preşedintelui Traian Băsescu.Pe o serie de panouri electorale din centrul oraşului, care, teoretic, ar trebui păzite de forţele de ordine, pe afişele cu textul „Băsescu pentru România” au fost lipite mai multe bucăţi de hârtie, tipărite cu aceleaşi litere şi cu aceleaşi culori, cu cuvântul „minte”, astfel că textul a devenit „Băsescu minte România”. Nu doar afişele care promovează candidatura lui Traian Băsescu la preşedinţia României au stârnit scandal. Mai mult, Biroul Electoral Judeţean a dispus îndepărtarea de pe panourile electorale a afişelor prin care Traian Băsescu promovează referendumul pentru introducerea Parlamentului unicameral. Reprezentanţii PSD sunt cei care au cerut îndepărtarea acestor afişe, deoarece ele ar promova ideea falsă că Traian Băsescu ar fi singurul care ar susţine consultarea populară. Cu toate acestea, încă există numeroase panouri electorale pe care afişele lui Traian Băsescu tronează încă alături de afişele candidaţilor la alegerile prezidenţiale. Cu toate acestea, autorităţile locale dau asigurări că toate regulile referitoare la competiţia electorală vor fi respectate. Poliţiştii comunitari care păzesc panourile spun că, pe viitor, vor fi şi mai vigilenţi şi că vor împiedica noi distrugeri ale afişelor, dar şi alte încercări de încălcare a regulilor referitoare la competiţia electorală.
Related posts
-
ONG-urile clujene se implică în ecologizarea pădurilor din Cluj
Mai multe organizații neguvernamentale au anunțat acțiuni de ecologizare a pădurilor din jurul Clujului. Așa ar... -
Analiză: Cum ar putea genera industria turismului 10 la sută din PIB-ul României
Agenții economici din industria HoReCa cer autorităților să ofere acestui sector mai multă stabilitate fiscală și... -
Biserica Greco-Catolică din România, mai vizibilă la nivel global: PF Claudiu Lucian Pop, numit la Vatican
Papa Leon al XIV-lea l-a numit membru al Dicasterului pentru Bisericile Orientale pe Preafericitul Claudiu-Lucian Pop,...
