Fostul premier, condamnat la doi ani de închisoare, a încercat să-şi ia viaţa chiar înainte să fie transportat la Penitenciarul Rahova.La câteva ore după ce a primit confirmarea că va trebui să stea doi ani la închisoare în dosarul „Trofeul Calităţii”, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă. Aflat în casa proprie, cu poliţiştii lângă el, fostul prim-ministru al României a scos un pistol dintr-un sertar şi a încercat să-şi tragă un glonţ în cap. Conform primelor informaţii, unul dintre oamenii legii l-a văzut şi a intervenit pentru a-l împiedica să se omoare, iar din încleştarea rezultată Năstase a apucat doar să se împuşte în gât. Imediat poliţiştii au chemat Salvarea, iar fostul preşedinte PSD a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a intrat direct în operaţie. Potrivit postului România TV, starea lui Adrian Năstase era stabilă la câteva minute după ce a ajuns în unitatea medicală. Acolo a fost vizitat şi de către premierul Victor Ponta, dar şi de către primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie.
UPDATE: Adrian Năstase a fost operat cu succes în această dimineaţă, iar starea de sănătate este una bună. Conform chirurgului Ioan Lascăr,unul dintre medicii care l-au operat pe fostul prim-ministru, acesta a avut noroc că glonţul, care a ieşit din gât imediat după împuşcătură, nu a secţionat şi câteva artere vitale.