Administraţia publică, Educaţia şi Sănătatea din Cluj vor fi afectate azi de cea mai mare grevă organizată în România după anul 1989. La Cluj, funcţionarii de la instituţii precum Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Casa Judeţeană de Pensii, Consiliul Judeţean ori Primărie vor întrerupe lucrul timp de o zi.De asemenea, vor întrerupe lucrul şi profesorii. În grădiniţe şi în şcolile primare, elevii până în clasa a IV-a, inclusiv, vor fi primiţi în clase, dar cadrele didactice nu vor organiza cursuri. În sistemul sanitar, greva va avea loc între orele 9.00 – 11.00. De la ora 11.00, sindicaliştii bugetari vor picheta Prefectura. Prin intermediul acestor mişcări sindicale, oamenii doresc să protesteze împotriva prevederilor noii legi a salarizării unice a bugetarilor, care reduce veniturile acestor categorii de angajaţi ai statului.
Related posts
-
România are șansa de a deveni unul dintre marii jucători europeni din domeniul centrelor de date
România are șansa să devină una dintre cele mai importante destinații pentru investiții în domeniul centrelor... -
Acțiuni de combatere a poleiului pe drumurile de munte din județul Cluj
În cursul zilei de vineri, 30 ianuarie 2026, la nivelul județului Cluj, nu există drumuri județene... -
Cum încearcă clujenii să țină sub control facturile la utilități
Clujenii caută soluții pentru a ține facturile sub control. Cei care locuiesc la case au investit...
