În anul 1848, un val revoluţionar a cuprins întreaga Europă. Revoluţia a izbucnit la Paris, apoi s-a extins spre Est. În Imperiul Austriac, revoluţia a cuprins în martie Viena, unde cancelarul Metternich a fost nevoit să demisioneze. În 15 martie, valul revoluţionar a ajuns şi în cele două oraşe maghiare îngemănate azi în Budapesta. O mare mulţime de oameni s-a strâns pe străzile celor două oraşe, pentru a cere reforme.
Un grup de tineri intelectuali, conduşi de Lajos Kossuth, a redactat un program revoluţionar în 12 puncte. Printre altele, revoluţionarii maghiari cereau libertatea presei, desfiinţarea iobăgiei şi eliberarea prizonierilor politici. Aceste puncte erau sprijinite de liderii tuturor comunităţilor naţionale din Imperiul Habsburgic.
Însă revoluţionarii maghiari mai cereau formarea unui guvern şi a unui parlament naţional în Buda şi în Pesta, precum şi unirea Transilvaniei cu Ungaria. Acestea erau administrate separat de Viena în cadrul Imperiului Austriac, care anexase atât paşalâcul otoman de la Buda, cât şi Principatul Transilvaniei. Demonstraţiile din martie 1848 l-au forţat pe guvernatorul imperial al Ungariei să accepte cele 12 puncte. Însă lipsa de înţelegere a liderilor revoluţionari maghiari faţă de aspiraţiile naţionale ale celorlalte popoare din Imperiul Austriac a dus la apariţia unor conflicte cu reprezentanţii acestora.
Pentru a linişti lucrurile, noul împărat, Franz Jozef, l-a numit la comanda trupelor din Ungaria pe mareşalul Lamberg. Acesta însă a fost atacat şi ucis de maghiari, care au încercat să preia cu forţa controlul asupra Croaţiei şi Transilvaniei. Armata croată, condusă de banul Josip Jelacic, precum şi armata română, condusă de Avram Iancu, au ajuns în conflict deschis cu revoluţionarii maghiari. Au fost purtate lupte crâncene, cu sorţi schimbători. În primăvara anului 1849, revoluţionarii maghiari reuşiseră să preia controlul asupra celei mai mari părţi a Transilvaniei, cu excepţia cetăţilor Alba Iulia şi Deva, rămase sub controlul armatei imperiale, precum şi a Munţilor Apuseni, apăraţi de trupele lui Avram Iancu. În aceste condiţii, Curtea de la Viena a cerut ajutorul ruşilor, care au invadat Ungaria.
Armata revoluţionară maghiară a suferit înfrângeri după înfrângeri, în condiţiile în care a fost nevoită să lupte concomitent cu atâţia duşmani. Liderii revoluţionari maghiari au capitalat în august 1849, la Şiria. Unii dintre aceşti lideri au fost spânzuraţi. Alţii s-au refugiat în alte ţări. Legendarul comandant polonez al armatei maghiare, generalul Jozef Bem, s-a refugiat în Imperiul Otoman, unde, în cele din urmă, a intrat în slujba sultanului şi s-a convertit la Islam.
