În data de 18 ianuarie, Tudor Vladimirescu a decis să pornească o revoltă împotriva fanarioţilor. Conducătorul revoluţiei provenea din mica boierime: avea o moşie în satul Vladimiri, fusese vătaf de plai, echivalentul subprefectului de azi, în Mehedinţi, făcuse o aver frumoasă din negoţul cu vite şi dovedise reale calităţi de lider în războiul ruso-turc din 1806 – 1812. Atunci, Tudor Vladimirescu a luptat ca voluntar în armata rusă, unde aprimit rangul de locotenent şi a fost decorat cu Ordinul Sfântul Vladimir. În revolta sa, Tudor Vladimirescu se baza pe panduri, o categorie de foşti soldaţi în armata rusă, care aveau o instrucţie militară foarte bună şi experienţă de front. Tudor Vladimirescu a cerut reforme serioase, înlăturarea regimului fanariot şi sporirea autonomiei Valahiei, inclusiv prin formarea unei armate naţionale al cărei nucleu urma să fie reprezentat de panduri. Ridicarea românilor s-a produs în contextul în care Poarta Otomană se confrunta cu revolte ale sârbilor conduşi de Miloş Obrenovic, ale grecilor din Peloponez şi din insulele egeene, precum şi cu răscoale ale bulgarilor şi albanezilor. Aşa că, în momentul declanşării revoluţiei conduse Tudor Vladimirescu, nu avea suficiente forţe pentru a interveni eficient la nord de Dunăre. Însă situaţia s-a complicat prin declanşarea răscoalei greceşti a Eteriei, o societate masonică aflată sub conducerea unui general fanariot din armata ţaristă, Alexandru Ispilanti. Eteriştii au intrat în Moldova, apoi au coborât spre sud, cu intenţia declarată de a trece Dunărea şi de a lupta cu otomanii. Eteriştii doreau menţinerea regimului fanariot în Principatele Române, iar aici intrau în conflict cu ţelurile lui Tudor Vladimirescu. Comandantul român avea deja sub arme 5.000 de panduri. A decis să plece spre Bucureşti, pentru a avea controlul asupra Capitalei. Pe drum, i s-au alăturat şi trupe de arnăuţi, precum şi voluntari, iar la un moment dat oastea sa ajunsese la 20.000 de oameni, Tudor Vladimirescu a negociat cu caimacamii, adică cu boierii care asigurau regenţa după moartea lui Alexandru Suţu, deoarece dorea ca acţiunea sa să fie recunoscută drept una legală.
Citiţi întregu material pe RFI.ro.
