Referendumul iniţial de preşedinte pentru un Legislativ unicameral este soluţia prin care parlamentarii vor primi o lecţie din partea populaţiei şi vor fi obligaţi să renunţe la privilegii, a declarat premierul Emil Boc, care a apreciat că opţiunea pentru un Parlament redus va fi de peste 80%.”Referendumul este necesar, pentru că altfel parlamentarii nu vor renunţa niciodată la privilegii. Trebuie să vină românii să le dea o lecţie parlamentarilor şi să le spună că nu au nicio şansă şi că trebuie să îşi reducă privilegiile”, a spus Boc, adăugând că de aici trebuie să înceapă „strânsul curelei”.
El a explicat că numărul maxim de 300 parlamentari trebuie introdus în Constituţie, prin revizuirea acesteia, şi nu într-un proiect de lege, cum propune PNL, care poate fi modificat ulterior.
Premierul interimar a anunţat din nou că Guvernul se va reuni, vineri, în şedinţă, pentru a aproba actele normative care vor permite organizarea referendumului în secţiile în care se va vota şi pentru alegeri prezidenţiale.
