8.200 de elevi au participat la târgul educațional de la Sala Polivalentă

Cel mai mare târg educațional organizat vreodată în Transilvania a strâns 8.200 de elevi de liceu la Sala Polivalentă din Cluj. Elevii, care provin din patru județe din Transilvania, au avut ocazia să se întâlnească cu reprezentanții companiilor, cu cei ai universităților ori cu cei ai școlilor postuniversitare. Târgul a fost organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Cluj.Târgul educațional are ca scop orientarea în carieră a tinerilor elevi de liceu. În timp ce unii au abilități pentru a urma studii universitare, alții pot să își construiască o carieră fără să aibă neaparat o diplomă de licență. În anumite domenii, contează foarte mult calitățile naturale ale tinerilor, spune reprezentantul unei companii din Cluj.

De un mare interes s-a bucurat standul Școlii de Agenți de Poliție. Tinerii sunt interesați de detaliile care reprezintă sarea și piperul investigatorilor, spune purtătorul de cuvânt al școlii, Alice Popa.

Alți tineri sunt interesați de oferta universităților. Târgul educațional a fost finanțat de Uniunea Europeană. Organizatorii doresc să repete acest proiect și în anii care vor veni.

Related posts

Leave a Comment