USL Cluj și-a asumat ca principal obiectiv pentru referendumul din 29 iulie participarea unui număr cât mai mare de oameni la vot. ”Știm că cei mai mulți dintre români doresc să se despartă definitiv de Traian Băsescu, așa că ne dorim ca referendumul să fie validat, chiar dacă nu este corect ca prezența la vot să fie calculată în funcție de rezultatele recensământului din 2002. Poate că nu mai suntem în România 18,5 milioane de oameni, câți sunt trecuți pe listele electorale”, a declarat președintele PNL al Consiliului Județean Cluj, Horia Uioreanu.El a spus că, în localitățile care au primari USL, ținta la referendum este atingerea unui prag de participare la vot de 65 la sută, iar în localitățile care au alți primari, ținta USL va fi o participare la vot de 50 la sută. În medie, spune Horia Uioreanu, ținta USL Cluj este să asigure o participare la vot de circa 60 la sută din totalul celor înscriși pe listele de alegători. Horia Uioreanu și președintele PSD Cluj, consilierul județean Remus Lăpușan, vor coordona restul campaniei USL pentru referendum în județul Cluj.
Related posts
-
Descinderi la Primăria Cluj-Napoca, motivul lor lasă loc specualțiilor
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins în această dimineață la Primăria Cluj-Napoca. Magistrații au căutat... -
Consiliul Județean Cluj vrea extinderea în toată țara a proiectului ”energie din deșeuri”
Consiliul Județean Cluj vrea să extindă în toată țara modelul de dezintegrare moleculară a gunoiului. Este... -
O nouă linie de transport public în comun în Cluj-Napoca AFLĂ între ce cartiere face legătura
Primăria municipiului Cluj-Napoca și CTP Cluj-Napoca anunță introducerea Liniei 12 în rețeaua de transport public clujean....
