ȘOC: Angela Merkel critică ”încălcarea statului de drept” din România!

Evoluțiile de pe scena politică românească stârnesc reacții dure ale Occidentului. Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că ea consideră inacceptabilă încălcarea statului de drept din România.Declarația cancelarului german a fost făcută publică de biroul de presă al Guvernului german. Reacția sa vine după ce controversatul om politic Dan Șova, care a devenit celebru după ce firma sa de avocatură a încheiat mai multe contracte cu companii de stat, precum Compania Națională a Huilei și după ce a negat Holocaustul, a fost criticat de reprezentanți ai Comisiei Europene. Dan Șova a declarat că, de fapt, reacția critică a comisarului european pentru Justiție, Viviane Reding, care este și vicepreședinte al Comisiei Europene, ar fi fost creată de jurnalista Carmen Valica de la Radio România Actualități. A urmat o nouă reacție, din partea purtătorului de cuvânt al comisarului european pentru Justiție, care a declarat că poziția comisarului Viviane Reding a fost bazată de analize atente, nu pe o întrebare sau alta. Înregistrarea oficială a conferinței de presă arată că, de fapt, Carmen Valica nu a pus întrebarea care i-a fost atribuită de Dan Șova, iar controversatul senator a mințit.

Toate aceste reacții vin după ce USL a schimbat conducerea TVR, a revocat Avocatul Poporului, a anulat o parte din atribuțiile Curții Constituționale, i-a acuzat pe doi dintre judecători de incompatibilitate, a schimbat legea referendumului, i-a revocat pe președinții celor două camere ale Parlamentului, Vasile Blaga și Roberta Anastase, și l-a suspendat pe președintele României, Traian Băsescu.

Related posts

Leave a Comment